Skip to content

Despre Work-Life Balance cu Gabriela Bejan

A aborda principii sănătoase pentru viața de zi cu zi este un proces ce se formează în timp. În această perioadă e necesar să avem răbdare cu noi, să vedem ce ne priește și ce funcționează mai bine pentru noi. Perioada aceasta ne poate ajuta să avem ceva mai mult timp pentru a testa, numai că e musai să avem un ochi aruncat și pe cum vom ajusta toate aceste schimbări. 

Gabriela Bejan este un promotor al conceptului de work-life balance și crede cu tărie în formarea unui echilibru bazat pe o rutină, ce este dezvoltată în strânsă legătură cu urmărirea obiectivelor personale. Gabi consideră că un bun profesionist are inteligență emoțională și o maturitate emoțională. Plecând cu asta în minte a pus bazele VBlog-ului, în care aduce în prim-plan subiecte dificile, despre dezvoltare personală și relaționare. 

La început de martie am povestit împreună despre work-life balance în panelul despre antreprenoriat cu tematică Work-Life-Balance despre care am povestit aici. O serie de întrebări au fost colectate după discuția noastră și acesta este prilejul de a le răspunde împreună cu Gabriela.

Care a fost cea mai mare provocare până acum?

Să conștientizez și să accept câte lucruri nu fac și nu am făcut și să nu trăiesc din frica. Să înțeleg relația cu frica în general în viață a fost și este cea mai mare provocare pentru mine. Pentru că din punctul meu de vedere de aici se trag toate. Și ce facem, și ce nu facem. 

Cum reușești să treci peste demotivare?

Nu trec peste ea, o accept. Demotivarea este firească, ni se întâmplă tuturor, sunt momente în care planurile nu ies cum ne propunem, proiectele evoluează mai greu, obiectivele nu se îndeplinesc în timeline-ul așteptat și tot așa. Obișnuiam să mă sperii de demotivare sau de momentele în care mă simțeam descumpănită. Astăzi mă întreb mai puțin și accept mai mult. 

Dincolo de partea asta de acceptare, care ține de sfera emoțională, mă țin mult de rutina mea, de modul de lucru, de lista de task-uri. Disciplină. Foarte multă disciplină. Lucrurile importante au nevoie de timp, de răbdare. Cred că demotivarea apare când ne pierdem răbdarea. Așa că încerc să mă pregătesc rațional și să îmi antrenez răbdarea. 

Cum îți găsești energie când lucrurile nu merg bine?

Analizez și ce merge bine sau ce a mers bine. E firesc: când ceva nu merge, ni se întunecă mintea și parcă vedem doar ce nu merge pe platoul pe care ni-l oferă munca, antreprenoriatul, business-ul, viața. Așa că fac un exercițiu activ, de fiecare dată, și analizez lucrurile pragmatic. Mi se întâmplă uneori să trec lucrurile pe hârtie și să fac un tabel cu ce a mers bine și ce a mers prost. Altfel, risc să mă copleșească emoțiile :D. 

Și asta mă ajută să mă mobilizez înapoi. Nu știu dacă îmi dă neapărat energie, dar cel puțin pot să continui până la următoarea victorie care sigur mă energizează și îmi dă iarăși impresia că pot să mut munții din loc. :)) 

Când știi că trebuie să faci un pas înapoi și să iei o pauză?

Dacă ne referim la oboseală, la epuizare – când îți spune corpul. Noi nu știm să ne ascultăm corpul, cred că asta e o lecție bună de învățat. Când simt că mă trezesc obosită, când simt că mă concentrez mai greu, când deja îmi este greu să lucrez sau procrastinez – atunci știu că este cazul să iau o pauză. Dar asta pentru că îmi cunosc corpul, știu că sunt motivată de felul meu, știu că sunt muncitoare și atunci astea nu sunt semne de lene, ci de oboseală. Când mi-e lene sau pur și simplu e o zi în care nu am chef, încerc să învăț, sau să citesc. Cumva folosesc zilele în care nu mă simt motivată să fac task-uri diverse pentru spațiu de creație, de învățat, de brainstorming etc. 

Dacă ne referim la profesie sau business sau când e cazul să faci un pas înapoi – e ca la alea cu etapele dragostei. Mă asigur că nu e atracție (adică că nu sunt atrasă de un proiect nou doar pentru că e nou), apoi mă asigur că înțeleg că îndrăgosteala trece (adică știu că dacă e un proiect care îmi place trebuie să fie și sustenabil pe termen lung, altfel nu va fi suficient), iar dacă sunt clar interesată de altceva și ce am nu mai este nici atractiv, nici suficient, nici sustenabil, deci nu mai e dragoste – atunci iau o pauză. :))

Cum faci să creezi o rutină care să nu devină plictisitoare?

Rutina, în general, poate fi plictisitoare. Asta este realitatea. Cred că e important să ne dăm seama ce fel de oameni suntem. Mai spontani? Atunci spontaneitatea asta vine cu mai puțină predictibilitate, mai puțină stabilitate. Suntem niște oameni mai stabili, mai organizați, mai structurați? Atunci rutina vine cu mai puțină adrenalină. E ca în viață: alegi. Important este să alegi ce este potrivit pentru tine. 

Cum faci reprioritizarea?

Eu folosesc niște principii simple: mă uit la task-uri și analizez cât sunt de importante, cât sunt de urgente și câtă lume depinde de mine, câți oameni țin în loc dacă nu îmi fac eu treaba/un task. Și în funcție de asta le reprioritizez. Însă cel mai mult mă uit la importanță, la impact, la rezultatul pe care mă aștept să îl obțin.

Cum gestionezi situația când prioritizarea ta nu coincide cu prioritizarea celorlalți din echipă?

Ah, depinde. În principiu, după același sistem de mai sus. Hai să vedem ce e mai important, ce aduce cel mai mult impact pentru business/proiect, că nu contează cine are  dreptate, ci ce aduce mai multe rezultate. E bine să ne păstrăm raționali când sunt decizii de genul și să nu uităm că dacă avem orgolii, asta ne împiedică să progresăm. 

Cum poate fi abordată o schimbare de job?

Cu multă încredere și fără teamă. Ce se poate întâmpla așa de rău? :)) Cu entuziasm în loc de anxietate. Într-o notă mai pragmatică, e bine să ne pregătim pentru o perioadă mai haotică, să știm că va trebui să investim iarăși timp în crearea unor conexiuni cu colegii de birou, să ne pregătim partenerul/familia/prietenii pentru o perioadă mai aglomerată. Cu pregătire și planificare, așa m-aș uita la un job.

Cum contribuie activitatea online / tot accesul la informație la setarea așteptărilor de la noi înșine?

Cu sindromul impostorului, cu multă presiune și cu teama că nu suntem niciodată suficient de buni. E o lecție pe care o învăț și eu acum cu dureri mari de stomac, ca să spun așa. Să mai las naibii ce tot vedem pe social media, exagerat și fals oricum că toți suntem perfecți acolo, și fericiți, și arătăm bine și să ne concentrăm pe noi. Ca lecție: dați unfollow la tot ce vă aduce gânduri negative și limitați accesul. Ajută enorm. Încrederea în noi e strâns legată de interacțiunile sănătoase sau nesănătoase pe care le avem cu cei din jurul nostru. 

Ai avut și timpi morți în care să nu faci nimic productiv?

În fiecare zi. Oamenii nu sunt productivi 8-10 ore pe zi, cum ne păcălesc majoritatea articolelor. Este, însă, o diferență între lipsă de productivitate și procrastinare. Dar mi se întâmplă amândouă, doar ca să fiu sinceră până la capăt. 

Ce mai fac este că încerc să îmi analizez modul de lucru, ce funcționează pentru mine. De câțiva ani nu mă mai compar așa de mult cu tiparele de lucru sau ce funcționează pentru alții. Și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut. Mă uit la multă lume, analizez ce funcționează pentru ei, dar aleg ce funcționează pentru mine. Și uneori e mai puțin decât la alții, dar asta este. Eu mă descurc mai bine la altele. Cred că e o capcană treaba asta cu productivitatea, mai ales că mi se pare și relativă, și subiectivă. 

Este procrastinarea un inamic categoric? Sau o putem vedea ca și pe un moment de răgaz pe ideea că randament 100% nu este neapărat potrivit sau sănătos?

Procrastinarea este diferită de lipsa de productivitate sau de lipsa de spor, zilele alea în care nu ai chef. Care sunt perfect normale. Nu există randament 100%, că dacă ar fi existat nu s-ar mai fi chinuit oamenii ăștia deștepți să facă roboți și mașini care să facă ce nu putem face noi. Deci e firesc să ai zile în care nu ești productiv sau ești mai low energy.

Procrastinarea însă e legată strâns de anxietate, vine la pachet cu o teamă față de un proiect sau o sarcină. Deci în situația asta e firesc să ai emoția asta uneori, când avem proiecte cu totul speciale, cu totul noi, însă e mai periculos când simțim asta constant. Atunci fie suntem într-un mediu de lucru nepotrivit, fie avem mai mult decât putem duce, fie suntem foarte nesiguri. Ceva trebuie analizat. 

Gabriela are o energie pozitivă pe care o emană, un profesionist în tot ceea ce face, plus povestește cu o sinceritate și o claritate demne de invidiat. Și-a format obiceiuri sănătoase, aduce în prim-plan probleme dificile și încearcă să dea mai departe din ce a aflat pe vblog și pe canalele sale. Așa că dacă îți place ce și cum zice, fuga pe canalul de Youtube și dă-i Subscribe. 

Despre procrastinare și această lipsă de motivare o să mai povestim în curând. 

Dacă ai o altă viziune despre aceste lucruri, scrie-mi și vedem cum punem lucrurile cap la cap.