todo vs timelog

Imaginează-ți că o perioadă ai o persoană pe urmele tale care studiază tot ceea ce faci. Să zicem pentru o lună. Misiunea lui nu este să fie stalkerul tău, ci numai să înregistreze tot ceea ce faci, împreună cu timpul petrecut: cât stai pe o sarcină, cum faci tranziția către una nouă, către un alt proiect. Să contorizeze tot timpul, de când te trezești până faci ochi. Să urmărească totul.

Ce ar ieși? Un timelog cu tot ce ai urmărit, făcut, contorizat în acea perioadă. 

De ce ai vrea un astfel de raport? 

Ar putea un observator să intuiască care sunt valorile tale pe baza acestui log? Acest log reflectă care sunt valorile tale?

Hai să ne luăm câteva minute de reflexie. Ce înseamnă asta pentru fiecare din noi?

Care sunt valorile noastre?

Fiecare activitate și timp pe care îl petrecem și decidem cum anume ne vom consuma energia este un răspuns implicit pentru întrebarea: care sunt valorile noastre?

Nu există variantă bună sau proastă în a ne alege modul în care ne petrecem fiecare minut, zi, an pe care le avem la dispoziție.

Și nu putem să negăm că cea mai bună metodă de evaluare a valorilor este acest timelog.

Și nu, acesta nu este lista de sarcini – to-do list. Misiunea acestui to-do este de a transforma valorile noastre în acțiuni. Face trecerea de la acele abstracte valori în lucruri tangibile, acțiuni clare gata de pus în practică. Nu neg că este un instrument puternic, dar de multe ori până la prânz există șansa ca lucrurile de pe listă să nu mai fie relevante, pentru că mintea și starea noastră nu pot face față. Știi ce să faci, îl ai în față, dar pur și simplu nu poți începe. Nu știu de voi, dar de multe ori ajung în pasul ăsta. 

Să listezi acțiuni pe lista de to-do e ce trebuie și este pasul logic pentru a-ți crește productivitatea. Problema apare că în acest pas de planificare, nu poți surprinde spațiul mental și starea emoțională. Și ca atare, imaginează-ți că ești o persoană care este în mod constant abătută din cauza, să zicem, procrastinării sau încrederii în sine sau lipsa de concentrare. Nu ar conta cu adevărat cât de lungă sau exactă este lista ta de sarcini. Probabil că nu vei face lucrurile corecte.

Așadar, to-do list reflectă ceea ce spui și crezi că sunt valorile tale. Un timelog este cel mai imparțial indicator al valorilor pe care le ai cu adevărat.

Și de multe ori aceste două instrumente: to-do list și timelog – pot fi foarte diferite.

Asta este o provocare destul de mare cu care mulți dintre noi ne confruntăm. Trăim cu un război între ce ne dorim și ce reușim cu adevărat să facem, cu o tensiune între cine suntem și cine dorim să devenim. Primul pas este să diminuăm diferențele între sarcini și ce ne iese la final de zi. 

Cam acolo sunt eu acum.

De exemplu, îmi propun să mănânc sănătos, să fac mișcare și să am un somn de calitate, să construiesc abilități utile și valoroase, să mă dezvolt și să mă îmbunătățesc spiritual, mental și emoțional, să petrec timp de calitate cu familia și cei dragi, să-mi construiesc un network de calitate, să contribui la comunitatea din care fac parte și să construiesc lucruri în care cred.

Și să zicem că ai prins timelog-ul meu. Și de abia vezi câte ceva în ultimile 6 luni din ce am menționat anterior Ar fi prioritare pentru mine? E clar?

Încerc să am acest exercițiu mental și îl fac din când în când. Câteodată la început de săptămână, uitându-mă la săptămâna anterioară și de multe ori la început de lună și de an. 

De ce? Pentru că a-ți revizui lucrurile în care investești timp, poate să-ți spună ce alte provocări ai și ce alte provocări ai putea enunța. 

Facem să se vadă valorile noastre în timpul și energia pe care o investim.

De exemplu:

  • Timp de calitate cu cei dragi? Vrei asta, dar în locul ei, vii târziu de la birou, sau în scenariul acesta de work from home, nu te desprinzi de laptop toată ziua. Simplu, eliberează-ți toate serile pentru asta.
  • Spui că un stil de viață sănătos este important pentru tine, dar se întâmplă să neglijezi reminderele de mișcare, ai uitat de abonamentul de la sală și nici măcar nu mai știi pe unde este echipamentul. Și nici măcar nu te deranjează că dormi mai puțin de 6 ore pe noapte.
  • Spui că pentru tine este important să investești în tine și în educația ta, dar nu ai mai citit o carte, nu ți-ai mai luat vreun curs și nici încercat lucruri noi în ultimele 3 luni. 
  • Pui preț pe prietenie și nici măcar nu se reflectă în timelog. Cum de nu ai fixat nici o cină în ultima lună? Știi de board games-urile pe care le ai, stau degeaba.

Te-ai prins, nu?

Ceea ce numim viață este multitudinea de secunde, minute, ore, săptămâni, zile și ani. Și, chiar și fără a începe să ținem cont de concentrare și intensitate, modul în care ne petrecem timpul (capturat într-un timelog) este imaginea cea mai adevărată și cea mai sinceră a valorilor noastre actuale. Indiferent de orice ne spunem noi sau de ce ne dorim să fie.

Adăugăm și un corolar: dacă vrei să știi ce contează pentru cineva, vezi cum și la ce își petrec timpul. Cu greu există un indicator mai bun.

Pe final, te las cu două întrebări:

Dacă cineva ar putea produce un timelog al ultimelor tale 90 de zile, ar reflecta fără echivoc lucrurile despre care spui că sunt importante pentru tine?

Sau te faci că merge, în timp ce viața se scurge mai departe?

Topic: