Societatea în care trăim scoate în prim plan numai persoane care au succes, care ajung într-o anume ipostază, care se bucură de o anumită popularitate. Nu sunt multe exemplele în care se pune accent și pe traseu, astfel încât să vezi ce a fost necesar să ajungă în acel punct. Nu se vorbește despre sacrificiile întâlnite și ce stagii a completat pentru a ajunge acel model demn de urmat.
Plecăm de la prezumția că avem acei oameni demni de modele, nu aceia care se bucură de popularitate care nu au valoare. Vreau să vă gândiți la acei oameni care chiar au rezultate și uneori ajung să fie poate modești cu ceea ce obțin.
Suntem înconjurați de modele și non-valori. Se pun în balanță reușitele în general. Nu se menționează că acei oameni care ajung acolo au avut parte de sacrificii pe parcurs, au muncit și da, au avut parte și de zile mai proaste. Și da, aceștia au avut și eșecuri pe parcurs. Se spune că în zona de startup-uri e necesar să dai de câteva ori cu capul, să încerci de două-trei ori, ca poate a treia sau a patra oară să ajungi în acel punct să ai rezultate. Nu este un drum lin, poate este un haos, faci și greșeli.
Noi ca oameni sau tineri nu suntem învățați că e normal și uman să greșim. Ne amintim încă de la școala primară sau gimnazială când eram întrebați de ce am luat o notă sau un calificativ mai mic decât maximul. Eram certați dacă nu reproduceam corect informațiile. În unele cazuri, inclusiv la liceu poate la facultate, era necesar să reproducem acel conținut, poate fără să îl înțelegem pentru a avea o notă cât mai bună.
Sindromul “țap ispășitor”
O performanță mai slabă, pe cei mai mulți dintre tineri, îi îndeamnă să găsească scuze sau un țap ispășitor pentru acel lucru care nu s-a întâmplat conform așteptărilor inițiale.
De exemplu, un test la matematică poate fi transpus într-o pedeapsă, pentru că profesorul nu a fost înțelegător cu ritmul de lucru. Citez: “ne-a dat din lecția pe care ne-a predat-o”, “ne-a dat prea multe exerciții” etc.
Ne place să aruncăm vina pe cineva sau ceva care nu este tangibil în momentul în care relatăm. E mai ușor să consider că o entitate este vinovată. Nu ne place să analizăm acea succesiune de evenimente și să vedem ce a funcționat optim pentru noi și ce nu.
Ce se întâmplă când lucrurile sunt pozitive pentru noi? Revedincăm acel lucru sau acel moment. Test surpriză și lucrurile au mers bine, bineînțeles că ne mândrim cu acel lucru și spunem la toată lumea despre reușita noastră.
Acest comportament se regăsește și la mulți adulți, nu numai la adolescenți. Fugim de responsabilitatea faptelor noastre și mizăm pe vina altuia, sau efectiv ne facem mici și zicem diverse precum am zis că se va întâmpla asta, sau ne bucurăm că avem cui să pasăm vina.
Ai greșit? Bun. Ia-o de la capăt
Pentru mulți dintre noi, avem ideea că nu este bine că ai greșit. Fiecare scăpare se pedepsește. Nu ai învățat? 2. Nu ai interpretat corect? 2. Dar ce înseamnă corectitudinea în acest context?
În sistemul școlar, nu mi-a fost niciodată felicitată greșeala. Rar încercam să discutăm ce nu a mers bine. Nu era menționat clar, hai să vedem ce ați învățat din X situație. Orice proces are în spate un “trial and error”. Testezi, încerci și o iei de la capăt până când ai rezultate.
A lua o notă mică la un examen poate fi o tragedie remarcabilă. Învățământul de masă susține excepționalul în mediocritate care este pe grile diferite în fiecare comunitate. A trece dintr-un mediu în altul poate fi un duș rece uneori și frustrări supreme. Pentru mine trecerea de la liceu la facultate s-a simțit ca o normalitate unde fiecare individ are o ușoară libertate să poată alege dintre a fi un generalist și un specialist. Nu e musai să excelezi la toate. E bine să îți pui baze solide pentru că până la urmă este și o cultură generală, dar să fii zeu la toate, poate nu se justifică pentru tine personal.
Media în general scoate în față acel cancan care duce la lucruri rele sau oameni care fac lucruri wow. Mie mi-ar plăcea să știu și cum arată zilele mai proaste ale acelor oameni faini, ce au învățat în momentele mai dificile și ce i-a motivat să repete acel ciclu de acțiuni care la final i-a dus într-un punct cu rezultate remarcabile.
Individualitate și colectivitate
Sunt situații în care aceste sentimente de frustrare ajung să modeleze imaginea pe care o ai despre tine. Această denaturare, poate direcționa tânărul într-un mediu în care este înconjurat de persoane care au același nivel sau împărtășesc aceleași sentimente. Aceste grupuri pot deveni, în funcție de intensitatea emoțiilor, grupuri suport sau grupuri rebele care susțin că nu se pot adapta la scenariul din care fac parte.
Dinamica unui grup poate dicta și evoluția individuală. Fără să ne dăm seama, cei de lângă noi sunt modele și tocmai de aceea e important să avem un mediu de susținere și modele sănătoase de urmat. Mie-mi place să fiu înconjurată de oameni faini și am prins asta în minte: nu vreau să fiu cea mai “deșteaptă” din cameră. Vreau să am alături persoane inteligente de la care să am ce să învăț. Un grup de suport, poate să te ajute ușor să treci peste un eșec, față de a trece singur.
Noi, ca oameni, indiferent de vârstă – tânăr sau adult, avem diverse mecanisme de apărare care s-au dezvoltat cu noi și unele dintre ele rămân din adolescență până la finalul vieții. Dinamica mediului din care facem parte poate defini și cizela acest sistem, care de multe ori în funcție de dorința individuală poate sau nu poate să fie influențat. Temerile cu care creștem influențează acest mecanism și dacă adăugăm și controlul pe care ni-l dorim și alte dimensiuni, obținem un cocktail destul de pretențios. Pentru a evolua, e musai să încercăm să înțelegem în ce punct suntem, să ne susținem în a analiza acest sistem și să ne dorim să ajungem cea mai bună versiune a noastră.