Nu este ușor să spui nu. Asta mai ales când ești un ‘wanna be peacemaker’. Când adaugi și o etapă de reprioritizare și ordine în minte și în haosul din care faci parte, cu siguranță o să fii mai mult pus în fața faptului că e necesar să mai spui nu.

Recunosc, nu știu să spun nu mereu, încă exersez pentru că pic repede în zona de vreau să dau o mână de ajutor. Și de aici, pot să introduc o oră pe săptămână în program pentru X și apoi intervine și Y. Dacă mai vine și Z, deja neglijez ce mi-am propus. Și neglijarea asta pe alocuri introduce în discuție și un soi de procrastinare. 

Nu v-ați spus niciodată că … e OK fac asta astăzi și imediat după ce aveți în plan. Eu mereu făceam asta și încă mai fac, dar cu o frecvență mult mai mică. Și o să ajung și la 0. 

Ce este diferit? Am început să consider cu adevărat să refuz ceea ce nu este pentru mine, ce nu este prioritar pentru ce mi-am propus. Și da, este al naibii de greu. 

Probabil cel mai greu nu pe care l-am dat în ultima perioadă a fost pentru o propunere de colaborare care s-ar fi transformat într-o colaborare de lungă durată. Începea cu ceva creare de conținut tehnic și promovarea acestuia. Suna superb și mai ales că vorbeam despre tehnologii de ultimă oră. Plus, venea din partea unei persoane apropiate pe care sincer, o divinizez uneori. Și m-am surprins. M-am surprins prin răspunsul vulnerabil pe care l-am dat:

“Mă bucură faptul că mi-ai spus mie lucrul acesta și sunt onorată că te-ai gândit la mine. Consider că nu sunt persoana potrivită pentru voi, mai ales acum când mi-am promis că nu iau alte proiecte noi”. 

A se citi că mi-am neglijat doctoratul și e musai să mă concentrez pe asta. Și la StepFWD nu am renunțat. E suficient pe “farfuria mea”. Sunt sigură că pe viitor, această conexiune o să rămână deschisă. Un nu astăzi, nu este un nu mereu. 

Așa că hai să vedem cum putem să spunem nu, într-un mod care păstrează relația cu persoanele care îți cer ajutorul, sau îți propun lucruri noi:

• Vreau, dar din păcate nu pot să …
• Nu pot să fac asta în acest moment.
• Apreciez că te-ai gândit la mine, dar nu pot.
• Înțeleg că ai nevoie de ajutorul meu, dar nu pot spune da în acest moment. Îmi pare rău.
• Deocamdată sunt nevoită să spun nu. O să-ți dau de știre dacă ceva se schimbă. 
• Sunt onorată că m-ai întrebat pe mine, dar nu pot să răspund pozitiv.
• Mi-am promis că nu iau proiecte noi în următoarea perioadă. Lucrez să creez puțin echilibru în viața mea.
• Am multe paranteze deschise în acest moment și timpul nu îmi permite.
• Mulțumesc tare fain pentru suport și entuziasm. Din păcate nu pot să ajut de această dată.

E necesar să spui ceea ce simți, să fii deschis și să nu iei o activitate în plus, doar ca să nu deranjezi. Un yes-man are numai de pierdut în perspectivă. Nu vei putea mereu să fii la dispoziția tuturor. E firesc să fie perioade în care ești concentrat pe alte lucruri, prins în alte proiecte sau să pur și simplu aglomerate.

A spune nu, te ajută pe tine să stabilești limite sănătoase cu cei din jur și aceștia să aibă claritate despre ce așteptări să aibă de la tine. 

Chiar dacă nu este tocmai din zona de nu, vine de la pudoarea de a spune “nu știu”. Am început să văd din ce în ce mai multe persoane care inventează răspunsuri, ocolesc lucrurile de jena de a spune nu știu. 

În activitatea mea didactică, la început eram puțin eclipsată în ideea că ar trebui să am adevărul absolut. Ușor ușor, mi-am dat seama că greșeam oribil de tare. O parte importantă în a fi asistent, pe lângă oferirea de cunoștințe, este de a avea o atitudine justă și deschisă. Nu numai cel din fața ta învață, și tu înveți o dată cu el și este o relația de modelare reciprocă. Asta cred că se întâmplă în orice proces de învățare. Un nu știu este înțeles atunci când ești preocupat să îl rezolvi. Am învățat că un nu știu, poate fi un răspuns ce poate arăta vulnerabilitate, dar este firesc la început. Ce răspund când nu am un răspuns? “Nu știu să îți dau un răspuns acum. Mă documentez și revin (sau te rog să revii)”. Și da, merge.

Experimentez și știu că rămân un împăciuitor în continuare. Rămâne să învăț să mai tai din când în când.